Press "Enter" to skip to content

Avocatul Botez crede că i-ar sta bine Primar. La Ploiești!

Avocatul George Botez visează la fotoliul de primar la Ploiești. Nu o spune pe șleau dar nici nu a negat că ar exclude o eventuală candidatură.

Docamdată au apărut, cică, unele zvonuri prin mediul online din orașul aurului negru.

Un candidat cu șanse! Având în vedere experiența domniei sale în complicata lume a justiției române dar și în administrația  ploieșteană – din funcția de consilier local. Loc din care, unii, ceva mai spurcați în vorbe și păreri ar putea să creadă că nu ar fi avut cum să nu tragă sfori, să ”fie bine ca să nu fie rău pentru toată  lumea”! Nefiind așa de răi nu o spunem!

 Doar că pentru a fi viitor edil avocatul Botez va avea niscaiva etape de traversat. Crunte! Examene grele!

În primul rând ar cam trebui să fie susținut de colegii săi de partid (PSD Ploiești). Colegi care tocmai ce au acceptat Șefia la conducerea PSD Ploiești a celui  care este actualul viceprimar, Ganea!

Iar acesta nu a arătat absolut deloc cum că ar fi dispus să accepte concurență!

Ar fi culmea să  cedeze taman în fața unui coleg de partid!

Ca să nu mai zicem despre testul propriu zis al scrutinului electoral. Adică din partea ploieștenilor!

Nu  mai punem sare pe rană și să aducem aminte cum vicele  Ganea a pierdut, la ultimele alegeri locale, fix pe mâna unui ex coleg (Daniel  Savu), funcția de edil ploieștean.

Cei mai hârșâiți ar zice că dincolo de voința și dorința celor doi (Botez + Ganea ; Ganea vs Botez) altceva ar fi cu mult mai important.

 Cine va fi mai convingător în fața ”Bătrânului”!

 Cum care Bătrân?!

 Cel din scrisoare.

 Scrisă de Eminescu…

 A treia!

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *