Press "Enter" to skip to content

Lumea sub terorarea COVID

LUMEA

  • Mai multe restricţii la vânzare – maximum 12 sticle de vin şi două baxuri cu 24 de cutii de bere – au fost adoptate marţi de Asociaţia australiană a magazinelor care comercializează băuturi alcoolice.
  • Un astrofizician australian, care încerca să-şi omoare timpul în autoizolare, a încercat să inventeze un colier pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus, însă a ajuns la spital cu nările pline cu magneţi.
  • Prinţul Harry şi soţia lui, Meghan, au publicat ultimul lor mesaj online în calitate de membri activi ai casei regale britanice, luni, cu două zile înainte de a începe cariere independente şi de a nu mai deţine titlurile oficiale de Alteţe Regale.
  • Într-un moment în care peste patru din zece locuitori ai planetei sunt izolaţi la domiciliu ca parte a măsurilor de limitare a pandemiei de COVID-19, stilurile muzicale evoluează, iar piesele ”chill”, cu linii melodice relaxante, sunt cele mai apreciate.
  • Un cuplu de sud-africani a alergat un maraton chiar pe balconul apartamentului lor din Dubai, în încercarea de a duce această iniţiativă la un nou nivel, pentru a-i ajuta pe oameni să suporte mai uşor izolarea din cauza pandemiei de coronavirus.
  • Cinci arme de recuzită folosite în filme din seria „James Bond”, inclusiv pistolul utilizat de Roger Moore atunci când l-a interpretat pentru ultima oară pe agentul 007, au fost furate dintr-o reşedinţă din nordul Londrei de un grup de hoţi care aveau accente est-europene.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *